Ne mirăm - cei care ne mai
mirăm- că societatea românească este tot mai bântuită de nostalgii
comuniste în condiţiile în care regimul comunist a fost unul criminal.
"Exportat" de sovietici cu tancurile, comunismul a însemnat
colectivizare forţată, naţionalizări şi crime. Vocile critice, preoţii,
intelectualii au fost aruncaţi în închisori, torturaţi, ucişi. Fenomenul
Piteşti va rămâne pentru totdeauna în istorie ca una din manifestările
supreme ale Răului, ale dezumanizării.
Practica crimei n-a dispărut după "obsendantul deceniu" ci s-a
perpetuat într-o formă mascată: Securitatea ancheta, bătea, ucidea
chiar, sub acoperirea Miliţiei. Cele mai cunoscute cazuri sunt uciderea inginerului Gheorghe Ursu, căruia i s-a fabricat un dosar de drept comun şi anchetarea/torturarea/condamnarea tot sub acoperirea Miliţiei a muncitorilor de la Braşov care s-au revoltat în 1987.
Deşi în România după 1964 oficial nu mai existau deţinuţi politic,
realitatea era cu totul alta iar românii erau conştienţi de faptul că
opinii contra regimului, chiar banale bancuri politice sau ascultarea
unor posturi precum Europa Liberă şi Vocea Americii, le aduc automat
Miliţia/Securitatea la uşă. Teroarea era omniprezentă.
Cu toate acestea, tot mai mulţi oameni regretă acele vremuri negre,
ale crimei şi fricii. Un sondaj INSCOP recent arată că 55,8% dintre
români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru
România; 66,2% cred că Nicolae Ceauşescu a fost un lider bun pentru
România.
Cauzele sunt multiple, de natură socială, politică, psihologică etc.,
la care se adaugă, evident, războiul hibrid, nostalgiile comuniste
fiind o armă în cadrul acestuia. Însă oricât de pricepuţi ar fi ruşii în
materie de război hibrid şi oricare ar fi fost factorii personali ai
victimelor campaniilor de dezinformare, nostalgiile comuniste n-ar fi
găsit un teren atât de fertil pentru a încolţi dacă statul ar fi avut o
politică coerentă şi susţinută de recuperare a memoriei. Dar n-a avut şi
nu are. Abia de anul acesta istoria comunismului se va studia în şcoli,
şi doar în clasele a XII, când mulţi elevi nu mai dau doi bani pe
materiile care n-au treabă cu bacalaureatul şi admiterea la facultăţi.
Nu avem un muzeu la comunismului ci doar câteva iniţiative private în
acest sens, precum Memorialul de la Sighet păstorit de Ana Blandiana, nu
am avut un proces al comunismului.
De recuperarea memoriei trecutului se mai ocupă doar o mână de
specialişti şi câteva instituţii, printre care Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Activitatea specialiştilor de
acolo este însă îngreunată de faptul că nici la ora actuală n-au primit
toate arhivele fostei Securităţi. Lipseşte chiar cheia de boltă, Registrele Jurnal
cu evidenţa reţelei informative. O evidenţă a tuturor informatorilor
recrutaţi de unităţile locale sau centrale ale Securităţii, indiferent
de profilul de muncă al compartimentului care a făcut recrutarea. Mai
mult, există o serie de documente care n-au ajuns şi probabil nu vor
ajunge niciodată în arhivele CNSAS: documentele aferente anchetelor desfăşurate de fosta Miliţie comunistă ca acoperire pentru Securitate.
Mai rău, nu doar că documentele acestea nu au ajuns la
CNSAS, dar ele s-au tot distrus de-a lungul deceniilor post Revoluţie şi
o anchetă recentă a redacţiei noastre pare să indice că se distrug în
continuare. Oricum, la nivel de MAI pare că nu există nicio evidenţă
centralizată a documentelor create de organele fostului Minister de
Interne înainte de 22 decembrie 1989, nici a celor care mai există şi
nici a celor care s-au distrus.
Şi documente ale fostei Securităţi au fost, din nefericire, distruse,
însă există procese verbale în baza cărora să se poată reconstitui
identitatea arhivistică a dosarelor distruse vizând anchetele temutului
organ represiv. Însă, când vine vorba de anchetele desfăşurate sub
acoperirea Miliţiei, nici aceste procese verbale nu există. Poliţia,
Ministerul de Interne, le distruge fără să aibă criterii clare de
selecţie, fără să facă procese verbale, fără nimic, nicio urmă scrisă.
Se şterge aşadar nu doar memoria unor crime, dar şi cea a unor eroi
care ar merita cu prisosinţă onoraţi de noi, cei care azi trăim în
libertate. Şi, mai ales, se şterge istoria unui trecut totalitar, se
şterg întâmplări din care românii ar putea să înveţe ce îi aşteaptă în
totalitarism. Ce înseamnă dictatură, ce înseamnă comunismul.
"Cu cât se studiază mai intens arhivele şi cu cât avansăm în
cunoaşterea istoriei comunismului în România, cu atât constatăm mai des
că ne lipsesc multe piese din puzzle. De multe ori, vorbim de piese
esenţiale. De pildă, o parte foarte importantă din tabloul represiunii
comuniste este cea a acţiunilor Securităţii desfăşurate sub acoperirea
Miliţiei. E o absenţă cu atât mai semnificativă, cu cât e vorba despre
evenimente care s-au petrecut în anii 70-80, aşadar mai recente, şi
despre fapte grave, ai căror autori încă mai trăiesc şi ar fi putut fi
identificaţi", a explicat pentru Epoch Times doamna Germina Nagâţ, membră a colegiului CNSAS (opinia dumneaei este redată, integral, mai jos).
IGPR şi politica distrugerii documentelor
Situaţia distrugerii documentelor fostei Miliţii a ieşit la iveală în
urmă cu câţiva ani, după ce Vaticanul a demarat procesul de beatificare
a lui Martin Benedict, un medic-preot franciscan, persecutat de
Securitatea comunistă. El fost anchetat pentru simplul fapt că a
îmbrăţişat în secret preoţia şi a fost hirotonit în taină. Anchetele
dure la care a fost supus după ce s-a aflat că are şi calitatea de preot
i-au grăbit sfârşitul. Motivul oficial al anchetei: obţinerea de
mijloace necuvenite de la bolnavi, probată cu câteva sticle de şampanie
găsite la percheziţia cu prilejul căreia i s-au mai găsit stola, potirul
şi alte obiecte de cult. Altfel spus, o infracţiune de drept comun,
folosită ca pretext pentru chemările repetate la Miliţia Oneşti, pentru
anchete şi declaraţii, ”ridicările” de la spital în văzul lumii, pentru
compromitere şi denigrare. Martin Benedict a murit la 55 de ani. Cauza
oficială a morţii: o hemoragie internă cauzată de ciroză.
Comisia pentru cauza tuturor sfinţilor, din cadrul Vaticanului,
postulatorii cauzei, preoţii Eusebio Bejan şi Silvestru Bejan, precum şi
cercetătoarea Germina Nagâţ din cadrul CNSAS, au încercat, de-a lungul
mai multor ani, să obţină de la IPJ Bacău, precum şi de la alte
instituţii ale statului, documente privind anchetarea doctorului Martin
Benedict de către Miliţia Oneşti între anii 1984-1986. Cu greu au reuşit
să obţină, după ani de insistenţe, o copertă de registru şi o filă de
registru din care să reiasă că a existat într-adevăr o anchetă penală.
Restul documentelor au dispărut. Nu, nu s-au volatilizat, au fost
distruse.
Mai exact, reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi, respectiv, ai IPJ Bacău, au comunicat, în repetate rânduri, faptul că documentele considerate „de mică importanţă” din arhiva fostelor unităţi de Miliţie, dar şi documentele privitoare la persoane decedate, se distrug după 30 de ani de la decesul persoanei cercetate sau anchetate de Miliţie. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.
Pornind de la acest caz particular, redacţia noastră a vrut să
constate dacă avem de a face cu o situaţie generalizată. Şi avem. Cel
puţin aceasta este concluzia care derivă din răspunsurile (sau chiar
lipsa răspunsurilor) la întrebările noastre pe Legea 544.
Pe scurt, redacţia noastră a întrebat la nivel de IGPR care sunt
normativele în baza cărora se distrug documentele fostei Miliţii din
anchete desfăşurate la iniţiativa fostei Securităţi, care sunt
criteriile în baza cărora se decide ce documente se distrug şi care se
păstrează, ce evidenţe ale distrugerilor există, dacă se fac procese
verbale de distrugere (în baza acestora putându-se reconstitui cât de
cât informaţii despre anchete) etc., dacă documentele identificate ca
având de-a face cu fosta Securitate au fost predate către CNSAS etc.,
IGPR-ul a pasat însă pisica la IPJ Bacău. De la care am aflat, cu
stupoare, că nu există o centralizare a documentelor fostei Miliţii la
nivel regional sau naţional. IPJ Bacău a precizat însă că documentele se
distrug numai după aprobarea Arhivelor Naţionale. În baza căror
criterii, nu am aflat.
Redacţia nostra a revenit cu un nou set de întrebări către IPGR, căci
problema este una la nivel naţional, nu strict la nivelul unui
inspectorat judeţean, dar, din nou, IGPR a pasat pisica la IPJ Bacău,
care ne-a dat o singură informaţie în plus: Nu există niciun proces
verbal de distrugere a documentelor fostei Miliţii vizând anchetarea lui
Martin Benedict. Putem presupune că aceasta nu este singura distrugere
fără proces verbal.
Redăm seria de întrebări şi răspunsurile:
Primul set de întrebări adresat IGPR
- Care sunt legile/actele normative/dispoziţiile interne în baza
cărora s-a realizat distrugerea materialelor considerate „de mică
importanţă” din arhivele fostelor unităţi de Miliţie, fiind de
notorietate faptul că unele dintre anchetele Miliţiei se desfăşurau la
iniţiativa şi sub coordonarea unităţilor de Securitate din cadrul
Ministerului de Interne?
- Cine a stabilit sau stabileşte ce documente nu prezintă importanţă şi pot fi distruse?
- Care sunt criteriile de selecţie şi câte astfel de documente ale Miliţiei au fost distruse după 1990?
- În ce temei legal se distrug documente din arhiva fostelor unităţi
de Miliţie referitoare la persoane decedate care au fost anchetate
înainte de 1989, dar nu au fost niciodată judecate şi condamnate şi nu
au cazier?
- Având în vedere distrugerile de documente din arhiva fostelor
unităţi de Miliţie, confirmate de documente, cum se mai poate reconstrui
astăzi o anchetă a Miliţiei desfăşurată la iniţiativa şi sub
coordonarea Securităţii?
- Cum s-a procedat în cazul documentelor provenite din astfel de
anchete ale Miliţiei, folosite ca acoperire pentru anchetele politice
ale Securităţii (a se vedea cazul Gheorghe Ursu sau cazul celor 61 de
manifestanţi anticomunişti arestaţi la Braşov în noiembrie 1987)?
- Dosarele de anchetă au fost predate către CNSAS?
- Există procese-verbale de distrugere a documentelor provenite din arhivele fostelor unităţi de Miliţie?
- Au fost aceste procese-verbale de distrugere predate către CNSAS,
aşa cum s-a procedat în cazul proceselor-verbale de distrugere a
dosarelor din arhiva fostei Securităţi?
(ca ilustrare, a se vedea Raportul de activitate al CNSAS pe anul 2015, pagina 28, accesibil la http://www.cnsas.ro_rapoarte de activitate)
- Conţinutul proceselor-verbale de distrugere a documentelor din
arhivele fostelor Miliţii conţine informaţii despre persoanele vizate în
respectivele documente?
- Sunt, aşadar, similare celor întocmite de fosta Securitate şi care pot fi azi consultate de către toţi cei interesaţi?
- Vă rugăm să ne transmiteţi o copie a unui astfel de proces-verbal, anonimizat dacă este cazul.
- Există o evidenţă centralizată a documentelor de anchetă create de unităţile de Miliţie înainte de 1989?
- Care este politica de păstrare şi arhivare a acestei categorii de documente?
- Care sunt reglementările privind arhivarea documentelor de la
Miliţie, unde şi la ce nivel sunt gestionate evidenţele lor (local,
regional sau naţional)?"
IGPR nu ne-a dat însă niciun răspuns. A pasat problema la IPJ Bacău
care a răspuns strict punctual, referindu-se la cazul Martin Benedict.
Răspunsul IPJ Bacău:
Raspuns IPJ Bacau
Am revenit cu o nouă solicitare către IGPR, pentru a afla cât de extinsă e practica distrugerii de documente şi dacă această distrugere continuă şi în prezent
Întrebările au fost:
- La ora actuală, în cadrul IGPR se distrug în continuare documente
aparţinând fostei Miliţii, fiind de notorietate faptul că unele dintre
anchetele Miliţiei se desfăşurau la iniţiativa şi sub coordonarea
unităţilor de Securitate din cadrul Ministerului de Interne?
- Când a avut loc ultima distrugere de documente din arhiva Miliţiei?
- Dacă o astfel de operaţiune a avut loc, ea s-a desfăşurat şi a fost coordonată la nivel naţional sau local?
-Câte astfel de documente din arhiva Miliţiei au fost distruse după 1990 la nivel naţional?
-Distrugerile de documente efectuate după 1989 au fost făcute tot în baza Ordinului ministrului de Interne nr. S.404 din 1974?
- Dacă nu, în baza cărui act normativ?
- Care este temeiul legal pentru solicitarea aprobării Arhivelor
Naţionale pentru distrugerea unor documente după expirarea termenului de
păstrare?
- Care sunt criteriile standard care permit formularea unei cereri de distrugere de documente?
- Vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie o copie după o astfel de cerere de aprobare a unei distrugeri de documente.
-În ce temei legal se distrug ÎN PREZENT la nivel naţional documente
din arhiva fostelor unităţi de Miliţie referitoare la persoane decedate
care au fost anchetate înainte de 1989, dar nu au fost niciodată
judecate şi condamnate şi nu au cazier?
- În ce temei legal au avut loc distrugeri de documente ale Miliţiei
pentru persoane din categoria sus-menţionată, din 1990 până în prezent?
- Având în vedere distrugerile de documente din arhiva fostelor
unităţi de Miliţie, confirmate de documente, cum apreciaţi că se mai
poate reconstitui astăzi o anchetă a Miliţiei desfăşurată la iniţiativa
şi sub coordonarea Securităţii?
- Cum s-a procedat în cazul documentelor provenite din astfel de
anchete ale Miliţiei, folosite ca acoperire pentru anchetele politice
ale Securităţii (a se vedea cazul Gheorghe Ursu sau cazul celor 61 de
manifestanţi anticomunişti arestaţi la Braşov în noiembrie 1987)?
- Dosarele care privesc anchetarea acestor persoane de către Miliţie au fost predate la CNSAS?
- Înţelegem din răspunsul nr. 1466/08.08.2025 al IPJ Bacău că
documentele aferente anchetei la care a fost supus Martin Benedict au
fost distruse.
- Vă rugăm să ne transmiteţi o copie a procesului-verbal care consemnează această distrugere.
- Înţelegem de la IPJ Bacău că evidenţa documentelor create de
unităţile de Miliţie a existat la nivel local, neexistând o centralizare
a acestora la nivel regional sau naţional. Din această formulare
rezultă că evidenţa documentelor arhivate la unităţile locale a existat,
dar nu mai există în prezent.
- Care este temeiul legal al distrugerii unor sisteme de evidenţă create de unităţi ale Ministerului de Interne?
- Există în prezent un sistem centralizat sau un sistem
local/regional de evidenţă a documentelor existente în arhiva
Ministerului de Interne?
- Care este politica de păstrare şi arhivare a acestei categorii de documente?
- Au fost predate către CNSAS procese-verbale de distrugere a
documentelor vizând anchete ale Securităţii efectuate sub acoperirea
Miliţiei, aşa cum a procedat SRI în cazul proceselor-verbale de
distrugere a dosarelor din arhiva fostei Securităţi?
(ca ilustrare, a se vedea Raportul de activitate al CNSAS pe anul 2015, pagina 28, accesibil la http://www.cnsas.ro_rapoarte de activitate)
- Care sunt reglementările curente, valabile la nivel naţional,
privind arhivarea documentelor de la Miliţie, unde şi la ce nivel sunt
gestionate evidenţele lor (local, regional sau naţional)?
- Vă rugăm să ne transmiteţi o copie a unui proces-verbal de distrugere a unui dosar al Miliţiei, anonimizat dacă este cazul.
Din nou IGRP a pasat problema la IPJ Bacău
Nu doar documentele "de mică importanţă" se distrug
Cum de la IGPR-ul a fost clar că nu vom obţine nicio altă informaţie,
ne-am adresat Arhivelor Naţionale. Demersul ni s-a p părut cu atât mai
necesar cu cât în 2022, profesorul Cătălin Botoşineanu, fost director al
Arhivelor Naţionale din Iaşi, trăgea un semnal de alarmă în spaţiul
public că numeroase documente privind Revoluţia, Mineriadele, arhivele
din maternităţi ieşene din perioada genocidului la adresa mamelor care
avortau, informări ale fostei Securităţi, relele tratamente din
orfelinatele comuniste care au dus la moartea a 15.000 de copii etc. au
fost distruse la cererea DGPI şi SRI. Concret, este vorba despre
documentele care conţineau hârtii cu ştampila „Secret”. Mai multe informaţii pot fi accesate aici
Concluzia trasă după răspunsul Arhivelor Naţionale este una
înspăimântătoare: Nu se ştie câte documente s-au distrus, nu există
procese verbale.
Redăm întrebările adresate Arhivelor Naţionale şi răspunsul
- Care sunt prevederile legale care au permis unităţilor Ministerului
de Interne să distrugă documente create de Miliţie înainte de 1990?
- Au fost şi sunt aceste distrugeri autorizate de ANR?
- Câte documente ale Miliţiei au fost distruse ulterior anului 1990 cu avizul ANR?
- Există procese-verbale de distrugere detaliate, care permit
identificarea unităţilor arhivistice distruse şi descrierea minimală a
conţinutului lor (titular, ani de referinţă, emitent, conţinutul pe
scurt)?
- Există o evidenţă centralizată a documentelor provenite din
arhivele unităţilor de Miliţie, distruse ulterior anului 1990 cu avizul
ANR?
- Există documente provenite de la unităţile din cadrul Ministerului
de Interne (în principal Miliţie şi Securitate) care se păstrează în
depozitele ANR şi nu au fost încă predate CNSAS?
- Dacă răspunsul la întrebarea 4 este afirmativ, cum pot fi
identificate şi cercetate documentele provenite de la Miliţie, care
atestă anchetele politice instrumentate de Securitate sub acoperirea
organelor de Miliţie şi care se păstrează în depozitele ANR?
- Există o evidenţă a acestui tip de documente?
- Este ea accesibilă specialiştilor?
Răspunsul a fost
Opinia doamnei Germina Nagâţ:
Redacţia noastră a cerut opinia doamnei Germina Nagâţ, fostă şefă a
Direcţiei de Investigaţii din cadrul CNSAS şi actualmente membră în
Colegiul director al instituţiei. Doamna Nagâţ a fost cea care a
încercat să documenteze faptul că preotul medic Martin Benedict,
menţionat anterior, a fost anchetat de Securitate sub acoperirea
Miliţiei şi a constatat dispariţia documentelor doveditoare, cu
exceptia, cum spuneam, a unei coperţi de registru şi a unei file de
registru, şi acelea obţinute cu greu, după îndelungi diligenţe.
Distrugerea arhivelor fostei Miliţii, punctează cercetătoarea, este
cu atât mai gravă cu cât este vorba despre evenimente care s-au petrecut
în anii '70 - '80, aşadar mai recente, şi despre fapte grave, ai căror
autori încă mai trăiesc şi ar fi putut fi identificaţi.
"Cu cât se studiază mai intens arhivele şi cu cât avansăm în
cunoaşterea istoriei comunismului în România, cu atât constatăm mai des
că ne lipsesc multe piese din puzzle. De multe ori, vorbim de piese
esenţiale.
De pildă, o parte foarte importantă din tabloul represiunii
comuniste este cea a acţiunilor Securităţii desfăşurate sub acoperirea
Miliţiei. E o absenţă cu atât mai semnificativă, cu cât e vorba despre
evenimente care s-au petrecut în anii '70 - '80, aşadar mai recente, şi
despre fapte grave, ai căror autori încă mai trăiesc şi ar fi putut fi
identificaţi.
Ştim azi că directiva PCR de disimulare a poliţiei politice în
acţiuni miliţieneşti, de drept comun, a fost explicită şi s-a pus în
aplicare sub formula ”discernământului politico-juridic” încă din
mandatul de ministru de Interne al lui Ion Stănescu, în anii '70.
Efectul ei direct a fost că numeroase gesturi de disidenţă
autentică sau de opoziţie faţă de dictatură au fost anchetate de Miliţie
şi înregistrate ca atare în arhive sub acuzaţii inventate, de drept
comun, ca să se evite încadrarea politică.
Un exemplu notoriu este cel al disidentului Gheorghe Ursu,
anchetat în urma descoperirii unui jurnal plin de comentarii politice,
însă depus în arestul Miliţiei sub acuzaţia oficială de deţinere de
mijloace de plată străine.
Un alt exemplu, la fel de notoriu, este cel al arestaţilor în
urma protestelor de la Braşov, din noiembrie 1987, judecaţi pentru 'tulburarea ordinii şi liniştii publice' sau pentru acte de 'vandalism', într-un proces politic, declarat secret şi ale cărui acte procedurale nu s-au mai găsit nicăieri, nici până în ziua de azi.
Cazul doctorului Martin Benedict, despre care m-aţi întrebat,
este mai puţin cunoscut, dar la fel de ilustrativ, pentru că dovedeşte
acelaşi lucru: actele care privesc ancheta desfăşurată la Miliţia Oneşti
în 1984 n-au mai putut fi găsite nicăieri, oricâte eforturi s-au făcut
de către postulatorii cauzei de beatificare, deschisă la Vatican cu
mulţi ani în urmă.
Iată deci cum o pagină de istorie, extrem de valoroasă, cel puţin
pentru comunitatea căreia i-a slujit toată viaţa doctorul Benedict, s-a
pierdut definitiv, din motive care pentru mine sunt imposibil de
înţeles. Cine şi pe baza căror criterii a stabilit sau stabileşte încă 'lipsa de importanţă' a unor documente create de Miliţie?!
Iar dacă distrugerea s-a făcut procedural, după norme clare de arhivă, cum de nu putem reconstitui azi nici măcar o listă minimală a ceea ce s-a distrus, aşa cum s-a făcut, de pildă, în cazul distrugerilor operate în arhiva fostei Securităţi?
Procesele verbale de distrugere pe care le-am preluat de la SRI
de-a lungul anilor ne-au ajutat enorm în unele situaţii. La CNSAS, la
Direcţia Investigaţii, s-a construit o evidenţă specială a acestor
distrugeri, exclusiv pe baza proceselor verbale, şi ea s-a dovedit cât
se poate de utilă. Se foloseşte curent în verificările de interes
public.
Cum de nu avem ceva similar în cazul distrugerilor de dosare din
arhiva Miliţiei, îmi este imposibil să înţeleg. Normele de lucru cu
arhiva nu puteau fi radical diferite, câtă vreme şi Miliţia, şi
Securitatea au fost părţi ale aceluiaşi Minister de Interne!
Încă mai caut o explicaţie pentru această situaţie complet
absurdă, care a eliminat în mod nejustificat mărturii şi dovezi
esenţiale pentru istoria noastră recentă", a explicat doamna Nagâţ pentru Epoch Times.
