ISTORIA ÎN MERS
4. Corolarul Trump la Doctrina Monroe
Atacul Statelor Unite în Venezuela. Evenimentele din 3 ianuarie 2026
În 3 ianuarie 2026, în jurul orei 2.00 a.m. peste 150 aeronave americane (avioane de luptă de ultimă generație, F22, F35, bombardiere B1, elicoptere și drone) au atacat capitala Venezuelei, bombardând, după un bruiaj electronic intens, câteva aeroporturi de pe coasta de nord și infrastructura militară din zona capitalei. Rețeaua radar a fost anihilată, iar forțele militare venezuelene, dotate în general cu tehnică de luptă și de apărare de proveniență chineză și rusă, au fost surprinse la sol și complet paralizate. Sub această acoperire, forțele speciale de elită americane (în principal Delta Force) au pătruns în palatul prezidențial, capturându-i pe președintele Nicolás Maduro și pe soția sa. Aceștia vor fi judecați ̶ și, desigur, condamnați ̶ în Statele Unite, pentru narco-criminalitate. Nimeni nu are vreun dubiu că dincolo de această acuzație se află problemele de importanță strategică, a petrolului și zăcămintelor Venezuelei și cea a sistemului social al Venezuelei, anume socialist.
Operațiunea, cu numele de cod „Rezolvarea Totală” («Absolute Resolve»), a fost autorizată de către președintele Donald Trump și urmărită în direct, „ca un show de televiziune” («like I was watching a television show»), de către acesta împreună cu un grup de oficialități civile și militare, printre care șeful CIA, John Ratcliffe, și secretarul de Stat, Marco Rubio.
Conferința de presă din 3 ianuarie
În conferința de presă de la Mar-a-Lago, care a urmat operațiunii [1], președintele Trump a spus că Statele Unite vor prelua conducerea Venezuelei: „Suntem acum acolo și intenționăm să rămânem până când tranziția adecvată poate avea loc” («until such time as the proper tranzition can take place») „Vrem să ne înconjurăm de vecini buni. Vrem să ne înconjurăm de stabilitate.”…„Intenționăm să extragem o cantitate enormă («tremendous») de resurse /bogății («wealth») ale subsolului și aceste bogății vor merge către poporul venezuelean…și, de asemenea, către Statele Unite ale Americii, ca rambursare a daunelor («damages») pe care ni le-a provocat această țară.” …”Vom avea acolo foarte mari companii petroliere, cele mai mari din lume…și suntem gata să înfăptuim («to stage») un al doilea atac, mult mai amplu, dacă situația o va cere”… „Am construit industria petrolieră cu ambiție, talent și pricepere americană, iar regimul socialist ne-a furat-o prin forță. Cel mai mare furt din istoria Americii, la care președinții de până acum nu au reacționat.”…„Am uitat de doctrina Monroe. Dominația Americană în emisfera vestică, în emisfera noastră natală, nu va mai fi pusă niciodată la îndoială.”
Trump a dat cuvântul secretarului Apărării, Pete Hegseth, șefului Statului Major general, John Caine, și secretarului de Stat Marco Rubio, care au justificat acțiunea și l-au elogiat pe președinte. Secretarul de Stat, Pete Hegseth a plusat: „America își poate proiecta voința în lume, oriunde, oricând. Asta înseamnă «America pe primul loc» («America first») și «Pacea prin Putere».” Aceasta este , însă, Doctrina Wolfowitz (1992) redivivus.
Una dintre întrebările puse la Conferința de Presă a fost asupra grațierii de către președintele Trump și eliberării dintr-o închisoare federală cu o lună în urmă, la 1 decembrie 2025, a fostului președinte al Hondurasului, Orlando Hernández, condamnat în Statele Unite, în timpul administrației Biden, la 45 ani închisoare pentru conspirație la trafic de droguri și deținere de arme automate pe vremea când era președinte. Trump a răspuns că Biden i-a înscenat acuzațiile lui Hernandez, care „a fost tratat așa cum administrația Biden l-a tratat și pe un om pe nume Trump”… „Dacă unii vând droguri într-o țară, aceasta nu înseamnă să arestați președintele și îl aruncați în închisoare pentru tot restul vieții” («You take any country you want, if somebody sells drugs in that country, that doesn't mean you arrest the president and put him in jail for the rest of his life»). Desigur, astfel de detalii nu vor fi reținute de cursul tumultuos al istoriei acestei perioade.
După cum se știe, reacțiile, în America Latină, în Statele Unite și în întreaga lume, au fost cele mai diverse. Probabil reacția negativă cea mai rapidă și tranșantă în Statele Unite a fost cea a comitetului editorial al ziarului The New York Times care, în editorialul din 3 ianuarie 2026, a condamnat atacul ca fiind „periculos și ilegal”, descriindu-l drept un act de „imperialism modern”, căruia îi lipsește „orice aparență de legitimitate internațională, autoritate legală validă, sau aprobare internă” [2]
Doctrina Monroe, Corolarul Roosevelt și Corolarul Trump
În 1823, la aproape o jumătate de secol de la încheierea Războiului de Independență, Statele Unite ale Americii și-au asumat statutul de principală putere locală în Emisfera Vestică, prin Discursul adresat Congresului privind starea Uniunii al celui de-al cincilea președinte american, James Monroe. Discursul întemeia separarea de principiu a celor două emisfere, ca sfere de influență, afirmând că orice tentativă a puterilor europene de a exercita control sau influență asupra statelor suverane din emisfera vestică va fi interpretată drept o amenințare directă la adresa securității Statelor Unite («dangerous for our peace and safety»).
La data elaborării ei, doctrina Monroe a fost un sprijin pentru mișcarea de eliberare a țărilor Americii Spaniole de sub dominația colonială. Treptat, trupele imperiale spaniole au fost învinse în Noua Granada (1818), Venezuela și Panama (1821), Ecuador (1822), Peru (1824), Bolivia (1825). Personalitatea emblematică pentru războaiele de independență națională ale Americii Spaniole a fost venezueleanul Simón Bolivar ̶ supranumit Liberatorul ̶ care a ocupat, în diverse perioade, funcțiile de președinte al noilor state independente Venezuela, Republica Peru, Bolivia, Columbia Mare.
Pe măsura întăririi puterii economice și capacităților militare ale Statelor Unite, Doctrina Monroe a fost transformată dintr-un element de descurajare pentru statele europene de a interveni politic sau militar în emisfera vestică, într-un instrument de impunere a hegemoniei americane în statele devenite independente din America Centrală și America de Sud. Punctul maxim al acestei escaladări doctrinare a fost atins în 1904, când președintele Theodor Roosevelt, tot în cadrul unui discurs anual privind starea Uniunii, a prezentat Congresului ceea ce va fi denumit în istorie Corolarul Roosevelt la Doctrina Monroe: „Tot ceea ce își dorește această țară [Statele Unite] este de a vedea țările vecine stabile, ordonate și prospere. Infracțiunile cronice sau o neputință care duc la o slăbire generală a legăturilor societății civilizate, pot necesita, în America sau în alte părți, o intervenție a unei națiuni civilizate iar, în emisfera occidentală, adeziunea Statelor Unite la Doctrina Monroe poate obligă Statele Unite, oricât de reticente, în cazuri flagrante de asemenea infracțiuni sau incapacitate, să exercite puteri polițienești internaționale.”
Avem aici și esența actualului Corolar Trump la Doctrina Monroe, care este unul dintre pilonii de bază ai Strategiei de Securitate Națională a Statelor Unite ̶ 2025 [4], cu diferența că varianta Roosevelt este mai tranșantă. În Strategia de Securitate ̶ 2025, Statele Unite se autodefinesc ca o „soft power” doritoare să-și impună primatul în Emisfera Vestică prin prestigiu și atractivitate. Atacul din 3 ianuarie și tot ce a urmat și va urma denotă o cu totul altă strategie în aplicarea Corolarului Trump.
Doctrina Monroe, succesivele ei amendări, corolarul Roosevelt sau actualul corolar Trump, sunt documente declarative unilaterale ale Statelor Unite, neînscrise în nici un tratat sau document de drept internațional. Ele au ghidat politica externă a Statelor Unite, motivând-o în fața celor dispuși sau a celor nevoiți să o accepte.
Chavismul. Republica Bolivariană a Venezuelei
În 1999, cursul politicii Venezuelei a virat spre un suveranism de stânga, în urma câștigării alegerilor prezidențiale din decembrie 1998 de către Hugo Chávez, fost ofițer de carieră cu un trecut revoluționar în cadrul armatei. Prin referendum s-a hotărât, cu o largă susținere (92%), schimbarea Constituției Venezuelei. În alegerile pentru Adunarea Constituantă partidele naționaliste și cele de stânga, unite în jurul lui Chavez, au obținut aproape 70% din voturi.
Constituția din 1999 („Constituția Bolivariană”) a fost considerată ca „una dintre cele mai avansate în privința drepturilor omului și a protecției minorităților indigene” ([5], p.160), prevăzând, printre altele, dreptul la educație gratuită și la tratamentul medical gratuit. Ea a fost aprobată prin referendum, cu peste 70% din numărul voturilor exprimate. Unul dintre articolele fundamentale ale noii Constituții a fost schimbarea denumirii țării din Republica Venezuela în Republica Bolivariană a Venezuelei, subliniind astfel faptul că Venezuela constituie numai unul dintre teritoriile eliberate cu două secole în urmă sub conducerea lui Simón Bolivar și redeschizând perspectiva unei Federații a Statelor Bolivariene.
Alegeri prezidențiale din 2000, conforme cu noua Constituție, au fost câștigate de către Chávez cu 60% din voturi, iar cele parlamentare au adus 50% din mandate partidului lui Chavez (Mișcarea pentru a V-a Republică), aliat cu Partidul Socialist, Partidul Social-democrat fiind următorul câștigător. În 2007, Chávez a înființat Partidul Socialist Unit al Venezuelei, aflat și astăzi la guvernare.
Toate aceste procente sunt relevante pentru sprijinul popular pe care Chávez l-a avut în renaționalizarea unor sectoare cheie ale economiei Venezuelei, începând cu 2001: petrolul și gazele naturale, telecomunicațiile și electricitatea, oțelul, cimentul și alte industrii de bază. În 2011, Chávez a anunțat naționalizarea exploatării și exportului de aur, forțând companiile străine să predea rezervele aurifere statului. Naționalizările s-au făcut pe bază de despăgubiri și compensații, dar procesele statului Venezuelean cu marile companii, în general nord-americane, durează până în zilele noastre.
Chavez a câștigat al patrulea mandat prezidențial în 2012, dar deja era grav bolnav. L-a desemnat ca succesor pe vicepreședintele Nicolás Maduro, cel mai fidel locotenent și admirator al său, care a devenit președinte în urma alegerilor din 2013, câștigate la limită (o marjă de 1,5%) și contestate de opoziție.
Chavismul (Bolivarianismul sau neo-Bolivarismul) este o ideologie ale cărei elemente de bază sunt: suveranitatea politică și economică Latino-Americană; integrarea Americii Latine; anti-imperialism; opoziția la neoliberalism, la globalizarea hegemonică și la controlul FMI și Word Bank; naționalizarea industriilor strategice; socialism cu elemente de economie de piață națională, deci toate ingredientele care o fac periculoasă prin contagiune pentru sistemul socio-economic capitalist nord-american.
Această ideologie (denumită printre aderenți Socialismul Secolului XXI), susținerea ei de către clasele de jos și de mijloc în majoritatea statelor Americii Latine, pătrunderea Rusiei și în special a Chinei pe piața acestor state și imensa rezervă de petrol a Venezuelei, sunt motivele profunde ale activării doctrinare a Corolarului Trump la Doctrina Monroe și ale spectaculosului atac militar din 3 ianuarie al Statelor Unite în Republica Bolivariană a Venezuelei.
[1]Conferința de Presă din 3 ianuarie
2026 https://www.youtube.com/watch?
[2]Trump's Attack on
Venezuela Is Illegal and Unwise, The
New York Times, 3
ianuarie 2026. https://www.nytimes.com/2026/
[3] Corolarul Roosevelt la Doctrina Monroe
https://
[4] National Security Strategy of United States of America ̶ 2025
https://www.whitehouse.gov/wp-
[5]Sabin
Coroian, Instaurarea și organizarea regimului lui Hugo Chávez în Venezuela (1998-2000)Ann.Univ.Ovidius,
seria Istorie, vol. V (2008) https://isp.univ-ovidius.ro/
Prof. Dr. Tiberiu Tudor
