23
August 1939 – pactul sovieto-german aduce prima victimă în gura
nesăţioasă a naţional-socialismului şi a comunismului: Polonia este
sfâşiată, începând cu 1 septmbrie 1939, în două. Anglia şi Franţa sunt
neputincioase. Iuţeala cu care se mişcă armata germană, cu armamentul
din dotare net superior faţă de Anglia şi Franţa, face ca într-un scurt
timp o mulţime de state din Europa să dispară înghiţite de germani.
Avertismentele
date de Hitler din anii 1934-37 puterilor de atunci din Europa – Anglia
şi Franţa – nu sunt luate în seamă de către conducătorii respectivi.
Singurul, Stalin, simte primejdia şi, ca un bun cunoscător al regulilor
francmasonice şi sioniste, face pact cu diavolul hitlerist.
Peregrinările
prin lume după 1906 au fost de mare ajutor pentru el. La Londra devine
francmason, sionismul îl cunoaşte din Rusia, căci aici la 1881 T. Hertzl
înfiinţează la Odessa organizaţia mondială. Stalin ştia foarte bine că
toţi evreii care deţineau puterea financiară, economică şi politică
erau francmasoni şi sionişti. Restul de susţinători ai evreimii erau
manipulaţi prin lojile masonice sau prin diverse organizaţii secrete şi
oculte, ca, de exemplu, Ku Klux Klan în America. Lupta K.K.K. împotriva
negrilor a fost dirijată din umbră de evreii care vedeau în negri un
pericol enorm, fiindcă se adaptau uşor condiţiilor de viaţă şi ajungeau
rapid în vârful piramidei sociale. Toată lupta dintre albi şi negri este
falsă şi creată de sionişti, pentru a putea domina America, pe care în
prezent o conduc. Sectele religioase, rupte din sânul bisericii
creştine, ajunse la un număr impresionant, sunt tot opera sionismului
mondial.
Sioniştii
lucrează în două feluri: pe faţă, prin Congresul Mondial Evreiesc,
Joint, sau subteran, pentru a putea pune mâna pe puterea Mondială şi
a-şi pune în fruntea neevreilor un conducător de sorginte evreu,
recunoscut de cei 7 înţelepţi ai Sionului, sau de Marele Kahal.
Cei
două sute milioane de evrei şi-au pus în gând ca cel târziu în anul
2005-2010 să pună mâna pe puterea mondială, manipulând pe neevreii
conducători din toate ţările lumii, indiferent de rasă şi religie, care
s-au vândut sionismului din prostie sau cu bună ştiinţă. Talmudul
trebuie pus în aplicare cât mai urgent şi adus un rege sub steaua lui
David care să domine animalele cu chip de om sub forma unor sclavi buni
de muncă brută şi chiar asasinaţi sub diverse forme (de la foamete,
boli incurabile, la războaie locale etc.). Ca scopul final să fie atins
de cei 7 înţelepţi, au fost şi vor fi sacrificaţi evreii de mâna a II-a,
în sensul de a cădea victime neevreilor, pentru a putea demonstra că
numai ei au suferit nedreptăţi.
Exemplu
este cel de-al doilea război mondial, unde câteva milioane de evrei au
fost lăsaţi să fie exterminaţi, fie în lagărele naziste, fie în
gulagurile sovietice. Comunismul a fost creat de evrei pentru a grăbi
stăpânirea mondială şi manipulat în vederea distrugerii oamenilor
deştepţi, a religiilor şi a proprietăţii particulare. Nimic nu este mai
rău pentru evrei decât recunoaşterea dreptului de proprietate.
Proprietarul devine liber şi stăpân pe soarta sa. Să nu uităm că
sistemele comuniste de colectivizare au fost create după sistemele
kibuţurilor, înfiinţate înainte de primul război mondial în Palestina.
Lenin şi Stalin, iar apoi ceilalţi conducători comunişti, au creat
colectivele şi manipularea oamenilor după sistemul comunist aplicat în
Palestina. Numai că kibuţurile aveau faţă umană pentru evrei,
colectivele comuniste având scop îndobitocirea oamenilor până la a
deveni roboţi. În kibuţuri se practica religia mozaică şi preceptele
Talmudului, în colectivele comuniste nu numai proprietatea era
desfiinţată, dar şi religia, ateismul fiind singura formă acceptată de
conducătorii comunişti.
Al
doilea război mondial a fost pus la cale de către marele kahal în
America, în loja masonică B’nai B’rith de la New York, din care făceau
parte numai evreii şi sioniştii. Nimic nu mişcă în lume fără ştiinţa
lor. Acolo s-a hotărât ca o bună parte din evreii din Europa, în general
Eskenazi, să fie sacrificaţi pentru gloria sionismului mondial. Pentru a
şti cum vor fi sacrificaţi evreii Eskenazi din Polonia, era prezent
unul din cei 7 care făcea parte din marele kahal. Evenimentele din
Polonia s-au succedat rapid, pe de o parte trupele S.S. au început
vânătoarea evreilor, pe de altă parte, N.K.V.D. deporta şi asasina pe
evreii care aveau apartenenţă la sionism. Lucru ce s-a petrecut şi în
provinciile luate prin rapt de către sovietici la 28 iunie 1940, când
mulţi evrei au fost deportaţi de N.K.V.D. ca sionişti şi bogătaşi.
După
28 iunie 1940, Marele Kahal a dispus ca cel de-al 7-lea înţelept al
Sionului să fie scos din Polonia cu orice preţ. Singura lui şansă de
salvare era să treacă prin zona ocupată de nemţi şi să ajungă în
Transnistria, apoi în România, unde ar fi fost în siguranţă deplină. În
plin război, Anglia şi America au cerut Mareşalului Ion Antonescu, prin
Mihai Antonescu, de a-l primi pe acel rabin (unul din cei 7) care era
urmărit de Gestapo spre a fi prins de viu şi supus la torturi, el fiind
trădat de un evreu dintr-un batalion S.S. compus numai din evrei.
(s.n.) În 1942 rabinul este adus în Transnistria însoţit de un grup de
jandarmi care erau trimişi de Constantin (Piki) Vasiliu, comandantul
Jandarmeriei Române, spre a fi adus la Odessa şi de acolo la Bucureşti,
unde a fost cazat la Cimitirul Evreiesc din Bdul Filantropia. Cu
această ocazie, el a fost cunoscut de către Mareşalul Ion Antonescu,
Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu.
Intervenţia de a-l salva pe rabin nu a fost făcută numai de Roosevelt şi
Churchill, ci şi de doamna Kollontay care era în graţiile lui Stalin.
Aducerea
la Bucureşti a rabinului, de fapt haham (înţelept), era cunoscută de W.
Filderman şi Alexandru David Şafran, rabinul şef al Cultului Mozaic din
România şi era vizitat deseori de cei doi la Cimitirul Filantropia.
Aceste întâlniri se petreceau fie noaptea, fie dimineaţa, când
circulaţia era animată. Cimitirul era în permanenţă supravegheat de
poliţie. Mareşalul I. Antonescu îşi respectase cuvântul dat în faţa
celor care îl rugaseră să aibă grijă de Haham şi de evreii care nu au
avut de ce cârti împotriva tratamentului la care erau supuşi în acea
grea perioadă neagră a Europei, când ei erau vânaţi şi duşi în lagăre de
exterminare.
Sute
de mii de evrei, atât din ţară cât şi cei deportaţi în Transnistria,
au fost salvaţi de la moarte, iar Mareşalul Ion Antonescu şi cei fideli
lui au căpătat un duşman: Germania hitleristă. Cum au fost „răsplătiţi“
Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen.
Constantin (Piki) Vasiliu de către marele kahal şi cauzele care au dus
la asasinarea lor, au fost următoarele:
1.
Nimeni nu trebuie să cunoască pe cei care fac parte din cei 7 înţelepţi
ai Sionului, mai ales goi, dar nici evrei, ducând la exterminarea
acestora;
2. Celor patru martiri ai poporului român li s-au aplicat cuvintele lui Rabbi Sahmun: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun creştin ucide-l.
3.
Sionismul creat pentru Stăpânirea Mondială nu va accepta niciodată ca
un goi să fie mai înţelept sau mai bun faţă de un evreu. Aceasta este o
crimă de neiertat.
Aplicându-le celor 4 aceste principii, s-au respectat prevederile Talmudice şi ale Sionismului Mondial.
Dintre
cei ce i-au judecat, majoritatea erau inculţi, comunişti, sionişti şi
francmasoni. Apărarea din oficiu a fost făcută de C. Paraschivescu
Bălăceanu, mare mason, care avea tot interesul să-i condamne, deoarece
în urma demascării francmasoneriei din 1940, aceasta a trebuit să intre
în adormire. Toate lojile masonice erau înţesate de evrei care erau şi
sionişti.
Al.
Voitinovici, om obscur, dar ambiţios, dorind să ajungă cineva în P.C.R.,
află mai târziu că aceste manevre erau ale sioniştilor.
Avram
Bunaciu, evreu, era cel care îi instiga pe acuzatorii publici şi juriu
împotriva celor 4. Evenimentele de la 23 August 1944 s-au petrecut
contrar celor prezentate de unii istorici ai noştri. Regele Mihai I a
fost înconjurat şi manipulat de masoni care l-au intoxicat cu zvonuri,
fără să ştie că aceştia erau în slujba sioniştilor.
Asasinarea celor 4, abdicarea Regelui Mihai I, soarta României la Yalta au fost dirijate de sionişti.
Să
nu uităm că preşedintele Roosevelt, adept al sionismului mondial, l-a
întrebat pe Stalin ce crede despre sionism. Acesta i-a răspuns că este
bun în teorie, dar nu în practică.
Stalin şi-a dat seama a II-a oară în viaţă că evreii sunt un pericol pentru omenire, ca şi hitleriştii.
Dacă
privim astăzi ce se petrece în lume, mai ales în S.U.A., vom vedea că
sionismul conduce peste tot, iar popoarele trebuie să i se încline lui.
Protocoalele
înţelepţilor Sionului se materializează ceas de ceas în defavoarea
neevreilor. Cele scrise în Talmud, că poporul evreu este popor ales, iar
restul de goimi sunt animale, se realizează sub ochii noştri.
Plecarea
masivă a evreilor din România, începând cu 23 August 1944 şi chiar mai
înainte, s-a datorat Hahamului care era cazat la cimitirul Israelit din
Bdul Filantropia. Prin cererile lui făcute către cei şaşe înţelepţi ai
Sionului, Congresul Statelor Unite a făcut tot ce era posibil de a
influenţa cu bani pentru a-i scoate pe evrei din România. Singurul stat
unde au supravieţuit evreii în Europa a fost România, cu toate că ei au
asasinat – în 1940 şi după 1944 – sute de mii de români, prin comunism.
Sionismul a făcut o experienţă dură cu românii, distrugându-le fiinţa
naţională, religia, cultura, făcându-i sclavi în comunism şi continuând
şi acum.
Hahamul
a murit acum câţiva ani în România şi este înmormântat la Cimitirul
Israelit din Bdul Filantropia din Bucureşti. Din aproape în aproape el
ar putea fi identificat, ca nume.
Sionismul,
ajuns la putere, va distruge întreg globul. Popoarele şi religiile ar
trebui să se unească împotriva celor care practică Talmudul.
10 august 2001
Gh. Mateevici
Notă
Felul
şi cauzele care au dus la asasinarea Mareşalului Ion Antonescu, Mihai
Antonescu, Gheorghe Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu le-am
enumerat în lucrarea din 10 august 2001.
Cei care au fost salvaţi de către cei 4 martiri ai neamului românesc ar putea fi:
1.
GUERE – Rabinul şef al Varşoviei, care era considerat din punct de
vedere religios un înţelept (haham) şi care era în perioada răscoalei
evreieşti în ghetoul din Varşovia şi se punea problema stringentă de a
fi salvat de acolo. În acea perioadă avea vârsta de 60 de ani. Nu se
cunoaşte destinaţia lui şi dacă la sfârşitul războiului mai era în
viaţă.
2.
EMMANUEL RINGELBLUM, istoric talmudist, care a stat ascuns în ghetoul
din Varşovia până la începutul răscoalei. S-a pus problema de a părăsi
Varşovia cu tot materialul documentar privind ghetoul din Varşovia din
1940 şi până la plecarea sa într-o destinaţie necunoscută. Unele zvonuri
spun că ar fi fost deportat. Unde? După război au apărut multe din
mărturiile adunate de Emmanuel Ringelblum şi colaboratorii lui în timpul
celor 4 ani de ghetou varşovian, în Europa şi America. Toate
mărturiile scrise au fost scoase din Varşovia şi astăzi se află în
biblioteca Talmudică de la New-York.
3.
Un al treilea personaj ar putea fi un rabin sau haham necunoscut de
către evreii din Polonia, dar care trebuia scos din mâinile
hitleriştilor şi adus în România, fiind unul din cei şapte înţelepţi.
Numele lui s-ar putea afla numai dacă s-ar cerceta cu atenţie arhiva
comunităţii evreieşti din România sau, dacă a decedat aici, se poate
găsi în arhiva Cimitirului Evreiesc din Filantropia. Se pune problema ce
nume a avut în idiş sau ivrit, deoarece toţi evreii la naştere poartă
două nume.
4. 10. 2001
Gh. Mateevici
Domnului Preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc,
Domnului EDGAR BRONFMAN,
Subsemnatul,
Gheorghe Mateevici, m-am născut şi am crescut, până la data de 28
iunie 1940, în Ungheni-Târg, jud. Iaşi, dată la care Basarabia, Nordul
Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost luate prin RAPT de către URSS, în
urma Tratatului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi cu acordul
tacit al Puterilor Aliate din acea vreme, adică Anglia, Franţa apoi şi
SUA. Acest tratat declarat nul de către toate ţările, este valabil şi astăzi cu privire la teritoriile mai sus amintite.
V-am
expus pe scurt istoria locului meu natal în urma căreia părinţii mei şi
eu personal am fost deposedaţi de toate bunurile mobile şi imobile, iar
viaţa noastră a fost pusă în pericol de către orânduirea bolşevică.
Domnule Preşedinte,
Pe
data de 29 iunie 1940, fiind în gara Iaşi, ca refugiat, am văzut cu
ochii mei câţiva ostaşi care au adus într-o pătură trupul unui ofiţer
român, opărit cu apă clocotită şi smoală topită. Din cele spuse de
ostaşi a reieşit că moartea lui s-a datorat unui grup de evrei din
Ungheni, care, cu găleţi pline cu apă clocotită şi smoală topită, au
aruncat peste ofiţeri şi soldaţi. Din relatările ostaşilor a reieşit că
cei care au condus această acţiune au fost doi evrei, care deseori
veneau în casa noastră, fiind prieteni cu fratele meu cel mai mare. Unul
dintre ei era poreclit câinele roşu, iar celălalt un evreu şi jumătate, numele lor de familie fiind Katz şi Weissman. Aceşti tineri au acţionat sub egida partidului Mişmar (Straja) care avea ca lozincă Sionism, Socialism, Iubire de Oameni.
Pe întreg teritoriul Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa,
în perioada 28 iunie – 2 iulie 1940, bande înarmate de evrei au trecut
la asasinarea civililor şi militarilor fără excepţie, ştiind că armata
română avea dispoziţie să nu riposteze. În total au fost asasinaţi,
dezarmaţi, dezonoraţi peste 32.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi
români, care apoi au fost predaţi autorităţilor ruse care i-au lichidat.
La un bilanţ făcut pe data de 6 iulie 1940 de către autorităţile române
a reieşit că au fost asasinaţi 4324 de civili, ca: preoţi, învăţători,
jandarmi, comisari, agenţi fiscali, muncitori şi ţărani – asasinaţi de
elementul evreesc din teritoriile ocupate de sovietici. Totodată, bande
de evrei înarmaţi au jefuit în sate, târguri şi oraşe pe toţi cei pe
care îi ştiau că deţin obiecte de valoare.
În
anul 1941, familia mea a salvat de la moarte sigură peste 2000 de evrei
polonezi, care urmau să plece în lagărele naziste.Tot în acelaşi an, în
timpul rebeliunii legionare, la
Bucureşti, am ţinut ascunse timp de 2 zile şi 2 nopţi familiile Oziac,
Katz, Polak, Tannenbaum şi Goldenberg. După plecarea lor de la noi, un
agent de la Siguranţa Română i-a spus tatălui meu că, dacă vecinul
Popescu afla, noi toţi am fi fost morţi.
În
anul 1948, în baza unei Legi emise de puterea comunistă, la propunerea
unor deputaţi din Marea Adunare Naţională, în frunte cu tov. Alexandra
Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan,
n.n.), s-a solicitat şi s-a aprobat sistarea tuturor pensiilor,
indiferent de sursa lor: IOVR, Asigurări de Stat, Buget etc.Tatăl meu şi
câţiva invalizi din primul Război Mondial au făcut un memoriu în care
solicitau să li se lase pensiile, acestea fiind unica sursă de venit.
După înaintarea memoriului, tata a fost percheziţionat de Securitate şi
arestat în urma unui denunţ făcut de tov. Katz, salvat de noi de la
moarte. Acest lucru l-am aflat în anul 1962, de la familiile Tannenbaum
şi Goldenberg, care au plecat în aceeaşi zi în Israel. Iată cum s-au
purtat evreii după 1944 cu românii care sunt acuzaţi că i-au omorât pe
evrei.
În anul
1949, mama mea era directoarea Căminului de orfani, din str. Berthelot
nr. 24, din Bucureşti. În perioada 15 iunie-15 septembrie, i s-au adus
150 de copii evrei între 7 şi 15 ani, din URSS, patronaţi de Organizaţia
Joint. Aceşti copii, fie fetiţe, fie băieţi, erau numai piele şi os,
toţi având pe mâna dreaptă imprimat un număr de ordine căpătat în
lagărele naziste. După perioada de 3 luni de zile, când au venit
reprezentanţii Joint, nu au recunoscut copiii, care la aducere erau
total dezumanizaţi. Delegaţia Joint a mulţumit mamei mele pentru ceea ce
a făcut pentru aceşti copii, iar în ziarul Universul din acele zile s-a publicat o scrisoare de mulţumire.
Domnule Preşedinte,
Faţă
de felul în care s-a purtat familia mea cu toate cunoştinţele de
naţionalitate evrei şi cum s-a purtat şi naţiunea română, în perioada
1941-1944 faţă de evrei, nu consider că poporul român ar fi vinovat de
holocaust. Din scurta relatare prezentată reiese clar cine a ridicat
primul sabia, împotriva poporului român. Această atitudine a continuat
neîntrerupt până astăzi. Nu credeţi că este momentul ca evreii să ceară
iertare poporului român pentru răul pe care l-au cauzat naţiunii române?
Până
la sfârşitul ostilităţilor, un număr de 1.700.000 de cetăţeni români au
fost asasinaţi, deportaţi, exilaţi din teritoriile ocupate de
sovietici, şi cu contribuţia evreilor din ţară şi din URSS. Noi credem
că este necesar să se termine toată propaganda dusă împotriva naţiunii
române (că am fi anti-evrei) şi credem că această situaţie se datorează
unor evrei din ţară şi din străinătate care au ceva de ascuns.
Noi
solicităm ca în presa noastră Comunitatea evreiască din România să
arate numărul de evrei asasinaţi pe teritoriul actual al României, cu
nume, prenume, locul naşterii şi locul asasinării. Noi ne ştim
victimele. Evreii nu şi le ştiu? De ce nu le dau publicităţii?
Holocaust au făcut ruşii, ucrainenii, polonezii, englezii, ungurii,
americanii, toţi au făcut – într-un fel sau altul – crime împotriva
naţiunii evreieşti. De ce nu sunt şi aceste naţiuni acuzate, numai
România şi Germania?
Acuzele
care se aduc României ascund ceva referitor la soarta ei. Ce se are în
vedere cu această ţară? Ar fi mai bine ca, în schimbul răului care ni
s-a făcut, să ajutaţi naţiunea română, aşa cum au declarat mulţi evrei
lucizi. Dar nu se doreşte acest lucru, pentru că aşa prevede Talmudul?
Cu respect,
Gheorghe Mateevici,
Bucureşti, B-dul Elisabeta Nr. 39, sector 5
Comentariul nostru, pe marginea textelor semnate de Gheorghe Mateevici şi mai ales în legătură cu ceea ce am numit a fi ipoteza Gheorghe Mateevici:
1.
L-am cunoscut pe Gheorghe Mateevici pe la mijlocul anilor 90, la Vatra
Românească, unde prezenţa sa a impus imediat prin seriozitate,
onestitate, informaţie şi experienţă. Şi prin umor.
2.
A conferenţiat la Vatra Românească şi a intervenit deseori în discuţii
pe tema Basarabiei, a suferinţelor româneşti, a raporturilor dintre
români şi evrei, ruşi etc. A şi scris pe aceste subiecte, parte din
texte i-au fost publicate, parte au rămas în manuscris. Intenţionăm să
le publicăm pe toate.
3. Ipoteza Gheorghe Mateevici a
prezentat-o în discuţii purtate în cercuri mai restrânse. Considera că
se expune astfel unor pericole imense. Era ferm convins că fratele său,
fost activist PCR (sau ofiţer de securitate?), fusese asasinat pentru că
aflase identitatea înţeleptului care
trecea neobservat sub aparenţa de administrator al cimitirului
Filantropia. Ciudat este că eu, din alte surse, aflasem că la moartea
unui evreu, administrator modest şi umil al cimitirului evreiesc
Filantropia, au venit să asiste la înmormântare cele mai importante
personalităţi ale evreimii mondiale, din toate colţurile lumii, spre
stupoarea serviciilor secrete din România care abia în felul acesta
şi-au dat seama cât de importantă fusese persoana în cauză. Am scris
despre această ciudată întâmplare în cartea Marele Manipulator şi asasinarea lui Culianu, Ceauşescu, Iorga.
După aceea l-am cunoscut pe Gheorghe Mateevici şi abia cu puţin înainte
de a muri acesta mi-a încredinţat textul publicat mai sus. Datele din
acel text nu aveam cum să le judec eu şi am considerat că nu am dreptul
să decid eu că sunt sau nu demne de luat în seamă.
Ipoteza Mateevici intră
în consonanţă cu acei critici ai Mareşalului care îi reproşează că a
făcut servicii deosebit de mari evreilor din România, nemeritate de
aceştia şi pentru care evreii nici nu au ştiut să fie recunoscători. Cu
toate acestea, este o ipoteză puţin verosimilă, mai ales în unele
detalii ale ei. Ceva-ceva nu este însă exclus să fie adevărat şi ea,
ipoteza, chiar cu riscul de a încălca restricţii talmudice severe, are
drept la circulaţie publică, atâta vreme cât arhivele cele mai
explicite şi mai interesante ne rămân inaccesibile, interzise.
În
esenţă, Gheorghe Mateevici ne propune o explicaţie în sine ezoterică a
motivelor pentru care Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin (Picky)
Vasiliu şi George Alexianu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.
Putem lua în serios motivaţia propusă de Gheorghe Mateevici? Evident, în
unele detalii, nu puţine – e drept, colaterale, considerentele expuse
în textele sale sunt uşor de contestat şi chiar de respins. Dar ipoteza
propriu-zisă, în miezul ei, nu este uşor de respins, chiar dacă nici
argumente suplimentare nu-i putem oferi. Deocamdată, cel puţin. Lăsăm
timpului şi celor mai informaţi decât noi să-l infirme ca lumea sau să-l
confirme pe onorabilul Gheorghe Mateevici. Îndeosebi cu privire la
existenţa (realitatea) până în zilele noastre a „instituţiei“ celor
şapte Înţelepţi ai Sionului.
Dacă luăm cât de cât în serios ipoteza Mateevici,
riscul nu este altul decât acela de a pune în circulaţie încă o
legendă, adăugând-o la mulţimea de poveşti, legende, fabulaţii şi chiar
inepţii care roiesc în jurul capitolului de istorie numit Holocaustul
anilor 1939-1945.
Considerăm că, în ciuda aparenţelor, ipoteza Mateevici ne
oferă totuşi singura explicaţie cât de cât rezonabilă a unui „detaliu“
până azi imposibil de înţeles: de ce a fost condamnat la moarte şi
executat George Alexianu? De ce regele Mihai, în ciuda excelentelor
relaţii cu familia lui George Alexianu, nu a putut face nimic ca să-l
salveze? Dacă în cazul celorlalţi trei există un minim de aparenţe care
au justificat cât de cât nedreapta sentinţă, pentru condamnarea la
moarte, ca criminal de război, a lui George Alexianu nu există nici o
motivaţie, nici măcar un pretext, mai ales dacă ţinem seama de decizia
tribunalului „poporului“ de la Odesa, decizie pe care tribunalul
„poporului“ de la Bucureşti a cunoscut-o bine şi chiar se referă la ea
în textul sentinţei capitale. Punem întrebarea: cum a fost posibil ca la
Bucureşti justiţia comunistă să dea o decizie prin care, practic, se
punea în dezacord cu modelul director – justiţia sovietică?! În mod
evident, dacă lui George Alexianu nu i se putea imputa prestaţia sa ca
guvernator al Transnistriei, altă vină nu i se mai putea găsi! Şi,
atunci, cui îi era necesară dispariţia lui George Alexianu? Şi de ce?
Se
pare că Gheorghe Mateevici ne dă explicaţia… O explicaţie stupefiantă,
despre care ne-ar părea bine să ne convingă cineva că este neîntemeiată
pentru simplul motiv că nu există entitatea celor şapte înţelepţi… Ne
poate lămuri cineva asupra acestui subiect?
Desigur,
unii, fără prea multe argumente, se vor grăbi să-i nege orice valoare
ipotezei propuse de Gheorghe Mateevici. Le atragem atenţia că nu au,
moralmente, nici un drept să pronunţe în public asemenea aprecieri sau
obiecţii decât dacă până acum s-au învrednicit să-şi prezinte, tot
public, părerea cu privire la documentele şi mărturiile pe care „partea
evreiască“ a disputei le ascunde în mod sistematic. Cei care au tăcut pe
acest subiect şi n-au sesizat acest aspect atât de frapant consider că
s-au descalificat ca posibili comentatori ai Holocaustului şi ai
literaturii produse de acesta. Ei nu au calificarea morală pentru a fi
judecători ai unui om de ţinuta morală a lui Gheorghe Mateevici.
O
ultimă întrebare pe care o ridică textul semnat de Gheorghe Mateevici:
în trupele naziste SS, vestite prin antisemitismul lor feroce, a
funcţionat oare un „batalion SS compus numai din evrei“? De ce este atât de puţin amintită şi deloc comentată această împrejurare cu totul neaşteptată?
Ce
i-a mânat în luptă pe acei evrei SS-işti alături de călăii neamului
lor? Care a fost soarta acestor SS-işti evrei după încheierea
războiului?
După
câte ştim – dar poate că greşim!, în trupele aliate (sau româneşti)
care au luptat împotriva Germaniei naziste şi anti-semite (au luptat,
iar sute de mii, milioane dintre militarii acestor trupe au murit) nu a
existat nici o formaţiune de luptă, nici un batalion sau măcar o
companie, alcătuită „numai din evrei“!…
*
În
lipsa documentelor, cele mai multe fiind ascunse cu bună ştiinţă şi rea
credinţă, ipotezele – în mod firesc – riscă să devină tot mai
fanteziste. Gheorghe Mateevici nu ne propune o limită a fantazării
imposibil de depăşit. Sunt convins că vor apărea autori şi mai
„inspiraţi“. Dar depun mărturie privind buna credinţă şi onestitatea
celui care a fost Gheorghe Mateevici. Câteva cuvinte, mai potrivite şi
mai „la obiect“, le voi împrumuta din România liberă, din Aldinele domnului Mihai Creangă, care, la 30 aprilie 2004, a publicat următorul text:
Gheorghe Mateevici – In memoriam
Pe
29 aprilie anul acesta s-au împlinit doi ani de la trecerea în veşnicie
a celui care a fost Gh. Mateevici, membru ARVIS din 11 noiembrie 1997
şi Membru de Onoare din martie 2001. A fost într-adevăr o onoare pentru
Asociaţia Română a Victimelor Represiunilor Staliniste să aibă ca membru
un remarcabil descendent al familiei Preotului-poet Alexei Mateevici,
originar din Basarabia, autorul poeziei Limba noastră, care s-a jertfit pentru întregirea Neamului românesc participând în armata română la luptele din Primul Război Mondial.
Născut
pe data de 2 ianuarie 1928 la Ungheni, pe Prut, Gh. Mateevici este
nevoit să se refugieze împreună cu părinţii săi, Artemon şi Larisa
Mateevici, în 28 iunie 1940, alături de sutele de mii de basarabeni,
bucovineni şi herţeni, la vârsta de 12 ani. A fost absolvent al Liceului
Gh. Lazăr, din Bucureşti. Nu cunoaştem toată activitatea şi pregătirea
sa profesională, dar s-a dovedit a fi un bun cunoscător al problemelor
de istorie a evenimentelor care au marcat România interbelică şi de după
ocuparea Basarabiei de către URSS, în 1940. Dar nu era singurul domeniu
în care Gh. Mateevici ne-a dovedit de atâtea ori cunoştinţe temeinice.
Am putea spune chiar că avea o vastă cultură generală pe care a
dobândit-o probabil încă din perioada când mai putea să pătrundă în
imensa bibliotecă a familiei, din casa părintească, de pe strada
Mărăşeşti, din Unghenii săi natali. Această bibliotecă cuprindea peste
10.000 de volume în limbile engleză, latină, franceză, germană, rusă şi
română.
L-am
cunoscut târziu pe Gh. Mateevici, prin 1997, la sediul Asociaţiei
Române a Victimelor Represiunii Staliniste – ARVIS. Avea 69 de ani. De
atunci a fost nelipsit de la întâlnirile noastre şi neobosit luptător
pentru drepturile refugiaţilor.
Împreună
cu el şi cu ceilalţi membri activi ARVIS am avut numeroase discuţii,
uneori în contradictoriu, dar care au fost de un real folos în
elaborarea unui proiect de lege care cuprindea, în final, compensaţii
băneşti, gratuităţi pe SNCFR, transport local, metrou, abonamente
gratuite Radio/Tv, telefon etc. precum şi despăgubiri pentru bunurile
imobile lăsate în Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa.
Acest
proiect elaborat de ARVIS a stat la baza a două legi: Legea 189/2000
(completată cu HG 127/2002), prin care refugiaţii din teritoriile
menţionate au primit aceleaşi drepturi ca şi Foştii Deţinuţi Politici
(de aceste drepturi beneficiază acum şi persoanele strămutate din
Cadrilater), precum şi Legea 290/2003 cu privire la despăgubirea
refugiaţilor pentru bunurile imobile lăsate în Basarabia, Bucovina şi
ţinutul Herţa.
Astăzi,
toţi cei care se bucură de aceste drepturi trebuie să cunoască faptul
că nimic nu a venit de la sine, că a existat un colectiv care a muncit
din greu şi a luptat voluntar. Deşi aceste legi nu satisfac pe deplin
dorinţele noastre şi ale celorlalţi refugiaţi, ele reprezintă un
important pas înainte.
Din
păcate, Gh. Mateevici a plecat de lângă noi la vârsta de 74 de ani şi
n-a mai apucat să se bucure de drepturile ce i se cuveneau, la obţinerea
cărora îşi adusese cu prisosinţă contribuţia, şi a murit zbătându-se
într-o neagră sărăcie. Un român cu un suflet curat şi o ţinută nobilă.
Dumnezeu să-l odihnească.
Dr. Toma Badrus,
Preşedinte ARVIS
Acest text a fost preluat din cartea mea Protocoalele KogaIonului, unde apare ca Anexa nr1.
