Raportul Comisiei Elie Wiesel la 20 de ani: un document de referință și durabil
Pe 11 noiembrie 2024 s-au împlinit 20 de ani de când Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a înaintat președintelui Ion Iliescu Raportul Final. Unul dintre vicepreședinții comisiei, Radu Ioanid, a acordat un interviu în exclusivitate la RFI România despre raport cu prilejul împlinirii a două decenii de la publicare.
Publicat în: Actualizat în:
Reporter: Care au fost circumstanțele în care a fost formată comisia care a elaborat Raportul Final?
Radu Ioanid: Circumstanțele sau mai exact contextul în care a fost înființată Comisia Wiesel a fost unul neplăcut. Era neplăcut pentru că la începutul anilor 2000 în România exista un puternic curent negaționist și revizionist susținut de partide extremiste, dar de asemenea au fost notabile o serie de declarații extrem de controversate ale unor înalți demnitari români care au susținut că pe teritoriul de astăzi al României nu a existat Holocaust sau că evreii nu au fost principalele victime ale Holocaustului din România. Să spui că teritoriul de astăzi al României nu a existat Holocaust când acest teritoriu înglobează orașul Iași și sudul Bucovinei, dacă ne referim numai la exterminarea fizică a evreilor, este o prostie enormă.
Ce s-a întâmplat? Pe fondul eforturilor României de deveni membru NATO și al Uniunii Europene a reieșit clar că România nu poate urma un parcurs euro-atlantic și european fără a elimina simbolurile regimului Ion Antonescu, pentru că declarațiile controversate ale politicienilor români au stârnit proteste internaționale, practic o campanie de presă din care România, guvernul ei și președinția au ieșit foarte prost și aceasta a determinat un proces de reflecție privind poziționarea României față de această temă.
Reporter: Îmi amintesc de interviul acordat cotidianului israelian Ha’aretz de președintele de la acea vreme, Ion Iliescu, în care menționa chestiunea cu teritoriul actual al României unde nu ar fi avut loc un Holocaust.
Radu Ioanid: Așa este și pot să spun că a fost o gafă monumentală, pe partea negativă, pe partea pozitivă însă președintele Iliescu s-a redresat rapid, sprijinind crearea acestei comisii.
Reporter: Cum a fost formată Comisia Wiesel?
Radu Ioanid: Au avut loc în primul rând negocieri între președinția României, autoritățile române, ministerul de externe, Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington, Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim, organizații evreiești internaționale și în felul acesta a avut loc stabilirea componenței comisiei.
Modul de lucru și rezultatul acestui efort colectiv a fost consensual, bazat întotdeauna pe documente, deci consens și documente, documente și consens.
Radu Ioanid
Mai precis s-a stabilit ca Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, să fie președintele comisiei, iar comisia să aibă câte un vicepreședinte român, israelian și american. Membrii comisiei au fost istorici, supraviețuitori ai Holocaustului, lideri ai organizațiilor evreiești din România, SUA, Franța și Germania.
Reporter: Cât de dificilă a fost activitatea comisiei dat fiind că era compusă de oameni din mai multe țări?
Arhivele din România au fost larg deschise, în special arhivele Serviciului Român de Informații, ale Marelui Stat Major al Armatei, ale Ministerului de Externe, în mare parte și Arhivele Naționale, Federația Comunităților Evreiești din România, dar și fonduri de arhivă românești din Republica Moldova, Ucraina și Israel. A existat un fond imens de documente pe care l-aș evalua la aproape 10 milioane de pagini care a fost consultat.
Radu Ioanid
Radu Ioanid: Au avut loc trei întâlniri în plen, la Washington, București și Ierusalim, iar în paralel, membrii comisiei care s-au împărțit în grupuri de lucru în funcție de expertiza lor au elaborat capitolele raportului și recomandările finale. Modul de lucru și rezultatul acestui efort colectiv a fost consensual, bazat întotdeauna pe documente, deci consens și documente, documente și consens.
Reporter: Ați menționat documentele, care au fost principalele surse ale documentelor comisiei?
Radu Ioanid: Arhivele din România au fost larg deschise, în special arhivele Serviciului Român de Informații, ale Marelui Stat Major al Armatei, ale Ministerului de Externe, în mare parte și Arhivele Naționale, Federația Comunităților Evreiești din România, dar și fonduri de arhivă românești din Republica Moldova, Ucraina și Israel. A existat un fond imens de documente pe care l-aș evalua la aproape 10 milioane de pagini care a fost consultat.
Reporter: Deci marea majoritate a acestor surse erau românești.
Printre membrii comisiei, pentru că era important de acoperit tot spectrul de opinii legate de Holocaustul din România, au fost și membri naționaliști, poate unul chiar ultranaționalist. Lucrurile au decurs însă destul de bine, deoarece atunci când aceștia au avut obiecții și când au fost făcute afirmații controversate sau ne-sustenabile, pur și simplu ne-am dus la documente, iar documentele nu au cum să nu prevaleze. Deci aceste dificultăți au fost depășite prin evidența istorică, greu de contestat.
Radu Ioanid
Radu Ioanid: Fără îndoială. Că ele proveneau în larga lor majoritate din România, că proveneau de asemenea din Republica Moldova sau Ucraina, erau fonduri de arhivă create de instituțiile românești în timpul războiului și imediat după război.
Reporter: Ați vorbit de o abordare consensuală, totuși știu că au existat rezerve, mai ales din partea unuia dintre membrii comisiei.
Radu Ioanid: Printre membrii comisiei, pentru că era important de acoperit tot spectrul de opinii legate de Holocaustul din România, au fost și membri naționaliști, poate unul chiar ultranaționalist. Lucrurile au decurs însă destul de bine, deoarece atunci când aceștia au avut obiecții și când au fost făcute afirmații controversate sau ne-sustenabile, pur și simplu ne-am dus la documente, iar documentele nu au cum să nu prevaleze. Deci aceste dificultăți au fost depășite prin evidența istorică, greu de contestat.
Reporter: Totuși, principala divergență a fost numărul victimelor evreiești ale Holocaustului din România: între 280 și 380 de mii. Am întâlnit oameni folosesc această furșetă ca să critice, să atace raportul.
Radu Ioanid: Trebuie să vă spun foarte deschis că eu am fost împotriva acestei diferențe în estimare de la 280 de mii la 380 de mii. Această diferență de 30% între estimările unor istorici români și americani pe de o parte și a celor israelieni pe de altă parte privind numărul de victime a fost determinată de informațiile găsite în documentele de arhivă, informații statistice care nu sunt întotdeauna concordante.
Există anumite zone gri ale distrugerii fizice a evreilor din Basarabia, Bucovina, Herța, Dorohoi și Transnistria, care au permis unor istorici israelieni să împingă, zic eu, cifrele în sus, cu care eu nu am fost de acord. A fost o soluție de compromis, părerea mea este că e mai bine să fii conservator în cifre și dacă realitatea ulterioară demonstrează că ai greșit, e mai bine să te duci în sus decât invers. Nu este o soluție ideală, dar atunci când lucrezi prin consens trebuie să faci și compromisuri, chiar dacă pot avea și consecințe nu tocmai plăcute.
Reporter: Diferența provine cumva din diferența de responsabilitate între România și Germania nazistă în uciderea de evrei?
Radu Ioanid: Responsabilitățile sunt clar delimitate în Raportul Comisiei Wiesel, aici lucrurile depind foarte mult de cifrele statistice emise în timpul războiului sau evaluări făcute imediat după război care variază. Spre exemplu, nu este clar nici astăzi care este numărul evreilor localnici care au murit sub ocupația românească a Transnistriei. Dacă avem cifre relative corecte în legătură cu masacrele de la Odesa, Golta sau Berezovka, sunt alte cifre care pot fi disputate. Ca atare, a intervenit acest compromis care nu este ideal, dar care a fost acceptat de ambele părți aflate în dispută cu această chestiune.
Reporter: Putem spune că este vorba, în principal, de regretatul istoric israelian de origine română, Jean Ancel.
Trebuie să spun că de la Raportul Comisiei Wiesel, care este un raport solid și bine documentat, au foarte lucruri noi și mult mai multe pentru că arhivele au continuat să se deschidă, mai ales Arhivele Naționale ale României, dar nu numai, iar astăzi am fi ceva mai exact în ceea ce privește statisticile, în orice caz știm mult mai mult decât în urmă cu 20 de ani.
Radu Ioanid
Radu Ioanid: Așa este. El a fost un mare și serios cercetător al Holocaustului din România. A avut o poziție extrem de favorabilă a romilor și a sorții lor sub administrația Antonescu spunând “au murit cu noi la Bug, fac parte din istoria noastră”. Aici a avut un punct de vedere spre maximalist, cu care nici eu nici colegii noștri americani nu au fost de acord, dar din nou, aceasta a fost situația.
Trebuie să spun că de la Raportul Comisiei Wiesel, care este un raport solid și bine documentat, au foarte lucruri noi și mult mai multe pentru că arhivele au continuat să se deschidă, mai ales Arhivele Naționale ale României, dar nu numai, iar astăzi am fi ceva mai exact în ceea ce privește statisticile, în orice caz știm mult mai mult decât în urmă cu 20 de ani.
Reporter: Au trecut 20 de ani, care ați spune că au fost efectele publicării acestui raport?
Radu Ioanid: În primul rând, dacă ne uităm la recomandările Raportului Final al Comisiei Wiesel, putem spune că mare parte a lor au fost aplicate în practică. Ar trebui să ne uităm cu atenție la acest raport în comparație cu țările din jurul României și nu numai, pentru că România a făcut din punctul de vedere al asumării responsabilității Holocaustului mult mai mult decât alte țări europene și poate că noi, Ministerul de externe și diplomația română, ar trebui să facem mai mult ca să subliniem acest lucru pentru că este un lucru extrem de pozitiv.
Revenind la impactul Raportului Comisiei Wiesel și impactul său în România, el se resimte foarte clar la nivel politic și instituțional. Mare parte a recomandărilor raportului, așa cum am spus, au fost implementate, crearea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România care derulează activități de diseminare a informației și educației despre Holocaust, desemnarea zilei de 9 octombrie drept Zi Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Monumentul Holocaustului care este un monument major la București. Să menționăm că din anul școlar 2024/2025 s-a introdus la nivel de liceu disciplina obligatorie Istoria evreilor și a Holocaustului.
Trebuie spus de asemenea că există o serie de aspecte nefinalizate. Educația la nivel universitar privind istoria Holocaustului din România este redusă, recomandările privind diseminarea în masă a unor inserții din raport s-au realizat foarte parțial, deci există lucruri care ar fi putut să fie făcute mult mai bine, nu putem fi nici festiviști și nici triumfaliști când vorbim despre acest raport și impactul său.
Reporter: Mai ales că în ultima vreme au apărut niște manifestări de exacerbare a negaționismului Holocaustului și se observă o lipsă a reacției viguroase din partea autorităților.
Radu Ioanid: Da, depinde însă de autorități. Se observă un reviriment al retoricilor naționalist-revizionisteîn ceea ce privește Holocaustul din România, putem să analizăm aceste prin prisma apariției și dezvoltării unor curente naționalist-populiste, care fac apologia unor membri ai Gărzii de Fier, a ideologiei legionare și a liderilor regimului Antonescu.
Aici este vorba și de pasivitatea justiției românești când este vorba de astfel de cazuri. Nu este acceptabil ca în România de astăzi să existe lideri politici care să strige în gura mare “Trăiască Legiunea și Căpitanul!”.
Vom vedea cu acționează justiția din România în astfel de cazuri, ceea ce s-a întâmplat până acum în materie de revizionism, de negaționism al Holocaustului, din punctul de vedere al justiției românești nu arată deloc încurajator.
Membrii Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România:
Președinte: Elie Wiesel
Vicepreședinți: Tuvia Friling (Arhivele Statului, Israel), Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, București) și Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA)
Membri: Ioan Scurtu (Institutul de Istorie Nicolae Iorga, București, secretar al Comisiei), Viorel Achim (Institutul de Istorie Nicolae Iorga, București), Jean Ancel (Yad Vashem, Ierusalim), Colette Avital (membru al Parlamentului Israelian), Andrew Baker (Comitetul Evreiesc American), Lya Benjamin (Centrul pentru Studiul Istoriei Evreiești, București), Liviu Beris (Asociația Supraviețuitorilor Holocaustului din România), Randolph Braham (Universitatea din New York), Irina Cajal Marin (Federația Comunităților Evreiești din România), Adrian Cioflâncă (Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Iași), Ioan Ciupercă (Universitatea Al.I. Cuza, Iași), Alexandru Elias (Federația Comunităților Evreiești din România), Alexandru Florian (Universitatea Dimitrie Cantemir, București), Mihai Dinu Gheorghiu (Centrul de Sociologie European, Paris), Hildrun Glass (Universitatea Ludwig Maximillian, München), Menachem Hacohen (Marele Rabin al României), Vasile Ionescu (Centrul Romilor Aven Amentza), Corneliu Mihai Lungu (Arhivele Naționale Istorice Centrale, Bucurețti), Daniel S. Mariaschin (B’nai Brith International), Victor Opaschi (consilier prezidențial), Andrei Pippidi (Universitatea București), Ambasador Meir Rosenne (Israel), Liviu Rotman (Universitatea Tel Aviv), Michael Shafir (Radio Europa Liberă Radio Libertatea), Paul Shapiro (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA), William Totok (Institutul de Istorie, Germania), Raphael Vago (Universitatea Tel Aviv), George Voicu (Școala Națională de Științe Politice și Administrative), Leon Volovici (Universitatea Ebraică din Ierusalim)
(Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 436 din 17 mai 2004)
Dr. Radu Ioanid a fost cerecetător la Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington (1989 - 2000) și director al Diviziei de programe arhivistice internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului (2000 - 2020). Din 2020 este Ambasadorul României în Statul Israel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu